Ideea de “Raiul pe Pamant” exista si este cat se poate de reala… Exista vreo imagine mai frumoasa decat cea a unei fasii albe de nisip, mangaiata cu blandete de apa turcoaz, pe care se odihnesc linistite cateva bungalow-uri? Da, exista! Aceea in care apar in acest peisaj feeric si doi indragostiti, ai caror pasi raman pentru totdeauna pe acel nisip. Pentru mine asta inseamna perfectiune! Atunci cand dragostea adevarata intalneste creatia Divina…

35

Ai rezervat o vacanta in Insulele Maldive? Te felicit, te rog sa imi impartasesti si tu impresiile de calatorie si iti urez drum bun catre Paradis! Nu ai rezervat? Haide sa visam impreuna acelasi vis, cel mai frumos vis!

36

In fata multor imagini din Maldive am ramas topita pana sa ajung acolo si inca mai simt la fel. Pana in clipa in care am inceput sa facem planuri chiar pentru aceasta vacanta mareata… Iti marturisesc cu sinceritate ca o asemenea calatorie mi se parea ireala! Este si departe si este si mai costisitoare decat multe alte vacante exotice. Dar este si cea mai frumoasa!!!

25

Republica Maldive, situata in Oceanul Indian, este alcatuita din peste 1.000 de insule, din care doar 250 sunt locuite. Acum incepe partea mai interesanta: aproximativ 170 de insule sunt resorturi. Adica fiecare insula inseamna un hotel. Vei alege sa te cazezi la un hotel, ceea ce presupune ca vei alege insula pe care vei locui in vacanta ta. Fiecare insula este unica si nu garantez ca oriunde ai merge te vei simti ca in Paradis.

Trebuie sa alegi cu grija! Diferentele majore dintre insule constau in: peisajul in sine (culoarea apei si a plajei), fauna marina, distanta de la aeroportul principal din Male (transferul se poate face cu barca de viteza sau cu un hidroavion), vei fi surprins, dar conteaza foarte mult hotelul. Repet faptul ca hotelul inseamna insula. Asadar, amenajarea exterioara, respectul pentru natura si serviciile oferite de hotel sunt esentiale.

32

De ce ar trebui sa tii cont atunci cand doresti sa pleci in Maldive:

  1. Perioada optima pentru a merge in Maldive este intre lunile noiembrie – aprilie. Acesta este sezonul turistic de varf, cu temperaturi ridicate, ape limpezi si linistite si precipitatii mai reduse. Asta nu inseamna ca nu exista sanse sa prinzi si ploaie. Fiind sezon de varf, preturile sunt mai mari si este nevoie sa rezervi cu mai mult timp inainte. In perioada sarbatorilor de iarna, cererea este cea mai mare, iar preturile pe masura. In lunile din afara acestui sezon precipitatiile sunt mult mai dese si mai abundente. Se poate intampla ca soarele sa nu strabata norii chiar si 7 zile consecutive. Este trist, pentru ca aceste insule stralucesc sub mangaierea soarelui asemenea unui diamant.
  2. Pretul vacantei – inainte sa rezervi este important sa ceri oferte de la mai multe agentii de turism (in situatia in care nu ai o agentie de incredere) si sa incerci sa faci si o estimare individuala a costului acestei vacante. Poti urmari ofertele turistice ale companiilor aeriene si exista posibilitatea sa obtii un pret mai avantajos fata de cel oferit de agentiile de turism.
  3. Hotelul ales – in functie de bugetul tau, incearca sa alegi hotelul (insula) cu cele mai frumoase peisaje si cu cele mai bune servicii. Noi am ales (dupa multe cercetari) Meeru Island Resort & Spa, despre care am scris separat aici. Insula este proprietatea hotelului respectiv si depinde de managementul acestuia cum isi gestioneaza resursele si ce servicii ofera. Sobolani in camera hotelului dintr-o insula izolata in Maldive? Da, se poate intampla. Din fericire, nu a fost si cazul nostru, am ales un resort minunat, dar este foarte bine sa te documentezi. Daca esti pasionat de snorkelling si scuba diving trebuie sa te informezi cu privire la fauna marina din apropierea resortului.
  4. Tipul de masa ales – pretul unui pachet turistic in Maldive poate include micul-dejun, demipensiune (2 mese fara bauturi), pensiune completa (3 mese fara bauturi) sau all-inclusive. Noi am ales all-inclusive si am sa-ti explic si de ce. Pretul pentru all-inclusive este mai mare, insa noi am considerat ca se justifica, deoarece preturile bauturilor si al meselor sunt foarte mari si, in plus, am avut incluse si alte activitati pe care le-am descris in cadrul review-ului despre hotel. In total se ajunge minim la acelasi pret, insa cu siguranta te limitezi de la anumite lucruri, daca stii ca nu ai totul inclus. In plus, cand stai seara la terasa, in fata oceanului linistit, poti degusta cate cocktail-uri doresti.
  5. Transferul pana la resort se poate face fie cu feribotul sau barca de viteza, fie cu hidroavionul, ceea ce implica costuri suplimentare semnificative (in jur de 150$ de persoana).
  6. Alte informatii – moneda nationala este rufiyaa, insa majoritatea hotelurilor si restaurantelor au preturile in USD, deci este preferabil sa ai USD la tine. In resorturi, serviciile neincluse in pachet se vor achita doar la plecare, cash sau cu cardul (pentru platile cu cardul se percepe un comision). Weekendul in Maldive este in zilele de vineri si sambata. Viza turistica se obtine la intrarea in tara si ai nevoie doar de pasaport si rezervare la hotel. Daca doresti sa comunici cu cei de acasa sau ai anumite lucruri de rezolvat trebuie sa tii cont si de calitatea conexiunii la internet (prin cablu sau Wi-Fi), dar si de tarifele percepute de hotel pentru accesul la internet.

Si nu in ultimul rand, rechinii care ajung aproape de plaja chiar sunt inofensivi, asa ca nu iti face griji in privinta asta… Insa trebuie sa ai grija la pestii balon, sa nu te intepe.

13 9 4 1 31

Author

Write A Comment