Resortul Grand Sirenis din Riviera Maya este o proprietate de 5 stele, complexa, imensa, unica si primitoare. De ce? Pentru ca fauna si flora padurii tropicale pe care este construit hotelul se imbina armonios cu plaja cu nisip alb si apa turcoaz a Marii Caraibilor, cu urme pe care civilizatia mayasa le-a lasat aici, dar si cu un ansamblu de constructii moderne, menite sa satisfaca cerintele fiecarui turist.
Localizare exacta: Mexic, peninsula Yacatan, Quintana Roo (district asemanator unui judet), Riviera Maya, localitate Akumal. Resortul se afla la aproximativ 25 km de parcul Xcaret, 30 km fata de Playa del Carmen si aproximativ 80 km fata de Cancun. Plaja publica din Akumal, unde se poate inota cu testoasele se afla la 5 km, iar la situl arheologic mayas din Tulum se poate ajunge foarte repede, fiind situat la vreo 20-25 km fata de proprietate.
Hotelul este plin de viata si exotism si o saptamana petrecuta aici nu ti se va parea indeajuns pentru a te bucura de tot ce are acesta de oferit. Nu stiu sa mai fi vazut vreodata alt resort atat de mare. Proprietatea este impartita, de fapt, in 2 resorturi, Grand Sirenis Riviera Maya si Grand Sirenis Maya Beach, insa nu exista o delimitare propriu-zisa, ci doar vei avea acces liber la facilitatile amandurora (acest lucru inseamna doua receptii, doua restaurante principale cu bufet, doua piscine principale cu pool bar si multe altele, toate dublate si la dispozitia oricarui oaspete).
Dupa Dubai (martie 2013), Mexicul a fost prima noastra escapada exotica, in adevaratul sens al cuvantului si am fost aici intre 8 – 17 decembrie 2013. Tariful a fost de 1.136€/persoana, sejur de 7 nopti in regim all inclusive, cu zboruri incluse si plecare din Bucuresti. De fapt, acesta a fost tariful final, cu toate taxele incluse, insa am mai achitat separat o noapte de cazare la intoarcere in Madrid (hotel NH Barajas – 70€/camera cu mic-dejun), deoarece nu aveam timp suficient pentru a prinde conexiunea pentru Bucuresti. Din cate am observat, tariful s-a mentinut si pentru anul 2017, cand ne-am reintors in Mexic.
Regimul all inclusive este foarte asemanator cu regimul ultra all inclusive de la resorturile luxoase de 4-5 stele din Turcia. Si pretul este asemanator sau chiar mai mic in unele cazuri, doar ca Riviera Maya este spectaculoasa si ne mai desparte si „micul“ Atlantic. Eu spun ca merita sa aterizezi pe urmele fostei civilizatii mayase, pe malul Marii Caraibilor, cu aceiasi bani pe care i-ai plati la un hotel bun din Turcia. Este diferit si intotdeauna este bine sa descoperi cat mai mult.
Revenind la all inclusive, vei avea incluse toate mesele principale la restaurante cu bufet (mancarea este absolut delicioasa, diversificata si se organizeaza chiar si seri tematice. Nu trebuie sa ratezi seara mexicana!), gustari disponibile 24/24, 3 cine pe saptamana la restaurantele a la carte (exista 8 astfel de restaurante si iti poti face rezervare unde doresti), plus faptul ca poti servi pranzul la unele dintre bufetele de langa cele doua piscine principale sau la terasa de pe plaja, dar aici trebuie sa ai mare grija sa nu iti lasi mancarea nesupravegheata, vezi mai jos din ce cauza.
De asemenea, este inclusa o mare varietate de bauturi non-alcoolice si alcoolice si tot felul de cocktailuri. Incearca un Coco Loco in timp ce te plimbi in colac pe Lazy River, pentru un sentiment de neuitat. Si cum in doi distractia este mai mare, bucurati-va de fiecare clipa impreuna! Jumatatea mea a considerat ca poate merge pe apa sau a crezut ca apa din Lazy River este pana la glezne pentru ca a pasit direct pe la fundul piscinei, cu o cazatura ca in Funniest Videos. In afara de acest Lazy River te poti relaxa la piscina Adults Only sau la celelalte 2 piscine principale cu baruri in mijlocul lor. Vei avea incluse si foarte multe activitati, sporturi si programe bune de entertainment (spectacole, petrecere cu spuma, bingo, aqua aerobic, etc.).
Gradinile si acea padure tropicala din complex sunt incantatoare si abunda de voiosia unor animalute, cum ar fi veveritele, maimutele, tot felul de pasarele si papagali, iguane, ratoni, coati si capybara.
Ratoneii, extrem de dragalasi si usor tematori, isi fac aparitia, mai ales, dupa apusul soarelui si vor veni pe holurile hotelului, pe plaja, pe langa piscine pentru a aduna ceva de mancare. Poti lua ceva de la cina si le poti da sa manance. Chiar imi este dor de ei, erau preferatii mei de acolo. Unii, mai dolofani si hotomani de fel, stateau la panda in cosurile de gunoi si ne mai si speriau atunci cand treceam pe langa ei.
Insa, niciun animalut nu era mai hot decat pescarusii. Sa nu te ridici de la masa, de la terasa de pe plaja si sa iti lasi ceva in farfurie, pentru ca vor da navala si in maxim doua secunde vei gasi farfuria goala. Mi-au mancat pana si ketchup-ul.
Plaja pare luata din imaginile de pe vederi, cu nisip alb, apa in degradeuri de albastru si turcoaz si o mica ruina mayasa. Poti chiar sa surprinzi si sa inoti cu testoasele aici, insa este important sa nu le atingi si sa nu le izgonesti din mediul lor natural.

Resortul dispune de aproape 1.000 de camere, foarte spatioase, confortabile si cu zona de relaxare si birou, acestea fiind dotate cu toate facilitatile de care poti avea nevoie. Grand Sirenis se mandreste si cu noua sa zona de SPA si gimnastica.
Internetul Wi-Fi costa 35$/saptamana pentru un singur dispozitiv si, desi costisitor, acesta functioneaza destul de bine, atat in camere, cat si in zonele publice.
Pentru a te deplasa catre plaja din Akumal, Tulum si Playa del Carmen, poti lua taxiul, insa acesta este destul de scump. Noi am mers cu transportul local „Collectivo”, niste microbuze albe mici pe care le luam de la strada principala, adica mergeam vreo 7-10 minute de cand ieseam din receptie. Acest transport este sigur, este recomandat de majoritatea turistilor din comunitatea tripadvisor.com si costa 2$/persoana, comparativ cu taxiul, care poate costa 25-30$. Daca vei merge de mai multe ori in Playa del Carmen, in Tulum sau chiar in Cancun se aduna. Cu banii acestia poti merge sa inoti cu delfinii la Xcaret, un parc natural extraordinar.
Pentru a ajunge in Cancun, poti merge mai intai cu acest Collectivo pana in Playa del Carmen si apoi cu un autocar din autogara (aceasta se afla chiar in centrul statiunii, la intersectia dintre 5th Avenue si Avenue Benito Juares). Autocarul apartine companiei ADO Bus si exista plecari si intoarceri cam din 20 in 20 de minute. Drumul dureaza aproximativ o ora si costa 60 de pesos (≈ 4 USD).
Un alt hotel pe care il recomand este Barcelo Maya Beach, tot imens, cu plaja frumoasa, insa putin mai apropiat de Playa del Carmen, de cenote si de parcul Xcaret. La acesta am mers in 2017. Depinde de buget, dar atat pe coasta mayasa, cat si in Cancun, vei avea de unde sa alegi un hotel pe placul tau. Exista foarte multe resorturi frumoase, cu peisaje care iti taie rasuflarea.

Povestindu-ti, imi dau seama, ca mi s-a facut dor de acest resort si de clipele petrecute in Mexic. Riviera Maya este una dintre cele mai frumoase destinatii si ar trebui sa incercam sa profitam de tarifele tot mai avantajoase din ultimii ani.
